Cioloș a luat decizia: ce va păți Gabriel Biriș după declarațiile despre persoanele fără venit

Cioloș a luat decizia: ce va păți Gabriel Biriș după declarațiile despre persoanele fără venit
Publicat: 06/01/2016, 17:49

Declarația a fost făcută, marți, de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, întrebat fiind de jurnaliști dacă prim-ministrul i-a cerut demisia secretarului de stat Gabriel Biriș.

„Domul Biriș este unul din reputații specialiști în legislație fiscală. Declarația domniei sale are o problemă de formă și o problemă de fond. Problema de formă a sesizat-o și domnia sa, și-a cerut scuze pentru cei care au considerat că se simt jigniți de o anumită formulare. Dar tocmai această formulare, din păcate, a împiedicat să se înțeleagă exact despre ce e vorba pe fond în chestiunile legate de contribuțiile la asigurări de sănătate. E vorba de acel articol care într-adevăr are un caracter imperativ, dar nu l-a introdus guvernul acesta și nici măcar nu l-a luat în calcul până acum pentru că nu a fost la guvernare. Este din vară, asumat prin consens la nivelul Parlamentului. Sigur, e treaba guvernului de acum să clarifice aceste lucruri, dar nu putea un reprezentant al guvernului să aibă o altă interpretare a acestui articol, decât cea care rezultă din lege și asta este interpretarea care rezultă din lege”, a precizat Suciu, la finalul ședinței de guvern, adăugând că la finalul lunii ianuarie Executivul „va interveni cu clarificări legislative”.

De altfel, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunțat, miercuri, că Executivul ia în calcul să elimine prevederea din noul proiect de Cod Fiscal prin care inclusiv persoanele fără venituri sunt obligate să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate.

Anunțul a fost făcut în contextul în care secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Gabriel Biriș declara recent că este inadmisibil să existe atât de multe persoane „fantomă”- trei milioane- care nu au declarat niciun venit și nu există din punct de vedere fiscal. El spunea că aceste persoane vor avea o „surpriză” în 2016, pentru că, potrivit Codului Fiscal, vor trebui să plătească contribuții de asigurări sociale de sănătate (CASS) – 5,5% din salariul minim brut pe economie, adică 57 de lei pe lună – , pentru a avea calitatea de asigurat.

„Cum poți să zici am trăit fără nici un venit timp de șase luni? Ce ai făcut? Ai vânat, ai săpat după rădăcini? Cum ai putut să trăiești șase luni fără să câștigi nimic? Nu cumva vorbim nu de faptul că nu ai câștigat, ci de faptul că nu ai declarat? Și atunci pentru persoanele care timp de șase luni nu au avut niciun venit s-a introdus obligativitatea să plătească 5,5% din salariul minim brut pe economie, adică 57 de lei pe lună, pentru asigurarea de sănătate”, declara Biriș.

Ulterior, el și-a cerut scuze pentru declarațiile sale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Melinda Gates a părăsit fundația înființată alături de fostul soț Bill Gates
×